Mesajele apei

Apa are un mesaj foarte important pentru noi. Apa ne spune să privim foarte adânc în noi înşine. Atunci când facem asta prin intermediul oglinzii apei, mesajul devine foarte clar. Ştim deja că viaţa omului este direct dependentă de calitatea apei, atât cea din noi cât şi cea din afara noastră.

Fotografiile şi informaţiile din acest articol reflectă munca lui Masaru Emoto, un cercetător creativ şi vizionar care a publicat cartea “Mesajele apei” ca rezultat al descoperirilor sale. Dacă te îndoieşti că gândurile tale te afectează (dar afectează şi pe cei din jurul tău), rezultatele lui Masaru Emoto, pe care le expunem aici, îţi vor schimba părerea şi convingerile, definitiv.

Emoto ne dovedeşte prin experimente ştiinţifice că energia vibraţională umană (gânduri, cuvinte, idei, muzică) afectează profund structura moleculară a apei, aceeaşi apă care compune corpul uman în proporţie de peste 70 %. Interesant este şi faptul că suprafaţa oceanelor de pe planetă este aproximativ 70 % din cea totală. Apa este sursa vieţii pe Terra, iar calitatea şi integritatea ei sunt vitale pentru toate formele de viaţă.

Apa este o substanţă care ia forma mediului în care se află. Puneţi apă într-un pahar şi veţi observa că apa ia forma paharului. Dar acest comportament al apei, de a reflecta fidel mediul în care se află, se aplică şi la nivel molecular, iar Emoto a demonstrat-o cu prisosinţă.

Prin intermediul unor tehnici extrem de simple, aflate la îndemâna oricui, Emoto a folosit fotografierea la microscop a cristalelor de apă care se formează la dezgheţarea mostrei de apă analizate. Fiecare dintre noi a văzut cristale de apă: se numesc fulgi de zăpadă. Zăpada cade pe pământ de milioane de ani. Fiecare fulg de zăpadă are o formă şi structură unică.

Japonezul a descoperit că apa din izvoarele curate de la munte are o structură geometrica cristalină foarte simetrică şi bine formată. Apa din zonele poluate industrial şi apa din bazinele de stocare are o structura evident distorsionată şi nesimetrică.

Emoto a studiat de asemenea şi efectele muzicii asupra formei cristalelor de apă. Apoi a făcut aceleaşi experimente şi pentru a vedea influenţa cuvintelor scrise pe o bucată de hârtie care a fost lipită de recipientul ce conţinea mostra de apă de analizat.

Harris Wallmen de la Photo Magazine a scris un excelent editorial despre rezultatele obţinute de Masaru Emoto, articol pe care îl reproducem mai jos.

“Iubesc fotografia. De-a lungul timpului, mi-a oferit de nenumărate ori prilejuri de exaltare, de inspiraţie îi contemplare. De când am descoperit, de curând, experimentele fotografice ale doctorului japonez Masaru Emoto, am un nou motiv de bucurie. De fapt, bucurie e un cuvânt sărac. Imaginile descoperite şi povestea lor au funcţionat ca un fel de iluminare, o epifanie care confirmă ştiinţific un crez mult mai vechi de-al meu.

Ce a făcut, de fapt, dr. Masaru Emoto? Pe scurt, a luat o mostră de apă dintr-un izvor japonez, a îngheţat-o până la -25 de grade, în condiţii de laborator, după care, sub un microscop puternic, în timp ce gheaţa se topea, i-a fotografiat structura moleculară. Apoi, aceeaşi mostră a oferit-o unui preot buddhist, care a binecuvântat-o, şi a repetat experimentul. Rezultatele au fost total diferite.

A repetat ulterior experimentul în nenumărate feluri, chiar cu apa introdusă în sticle pe care a lipit diferite etichete inscripţionate cu cuvinte precum “iubire”, “mulţumesc”, dar şi “mi-e silă de tine” sau “Adolf Hitler”. Spre surpriza lui, apa din sticlele inscripţionate cu cuvinte frumoase a produs cristale absolut superbe, în timp ce apa din sticlele pe care au fost scrise cuvinte urâte a produs cristale total deformate şi hidoase.

Rezultatele muncii lui au produs o carte cu un succes incredibil în Japonia şi Statele Unite, numită “The message from the water”. Cartea a inspirat ulterior şi un documentar care are ca temă centrală fizica cuantică, “What the bleep do we know?”. Vă veţi întreba ce legătură au toate acestea cu PHOTO magazine. Toate legăturile posibile.

În primul rând, sunt bucuros că fotografia e aceea care a dezvăluit lumii acest mesaj ameţitor. Apoi, implicaţiile rezultate afectează tot ceea ce ne înconjoară, modul în care privim şi ne relaţionăm cu lucrurile şi, nu în ultimul rând, propria noastră persoană. Dacă apa poate fi modificată la nivel celular de gânduri, de cuvinte, de emoţii şi sentimente, gândiţi-vă doar la faptul că omul e 70% apă.

Gândurile despre propria noastră persoană, emoţiile noastre, aspiraţiile noastre, toate influenţează starea de sănătate, direcţia în care ne deplasăm atât în plan fizic, cât şi spiritual şi intelectual. Cuvintele pe care le adresăm celor din jur, modul în care ne relaţionăm la ei prin sentimente, au un impact inclusiv la nivel molecular. Cât de incredibil e acest lucru!

Gândiţi-vă doar pentru câteva clipe la implicaţiile acestei descoperiri, la responsabilitatea pe care o avem asupra noastră, asupra celor din jur, asupra mediului. Omul e un creator, inclusiv cu puterea gândului, dar nu am crezut niciodată cu adevărat acest lucru despre noi. Personal, mi se pare una dintre cele mai incredibile descoperiri ale secolului XXI, iar pentru cei care înţeleg cu adevărat implicaţiile, această revelaţie poate fi transformatoare.”

Înţeleg că unii oameni nu conştientizează semnificaţia cuvântului sau conceptul de “Dumnezeu”. Subiectul principal al acestei cârţi este apa. Cu cât vei înţelege mai mult apa, cu atât iti va fi mai greu să negi existenţa unui Dumnezeu. Mi-ar plăcea să meditezi asupra simţirilor tale legate de acest subiect în timp ce priveşti la fotografiile cristalelor ce le vei descoperi în aceasta carte.

Ceea ce ştii cu inima ta că se poate, este într-adevăr posibil. Voinţa noastră face să se poată. Ceea ce ne imaginăm în mintea noastră devine lumea noastră. Acesta este doar unul din nenumăratele lucruri pe care le-am învăţat de la apă.

Fiecare dintre noi are puterea magică de a schimba lumea. Cu toţii am fost înzestraţi de către Dumnezeu cu puterea de a crea. Dacă ne folosim la maximum această putere, vom putea schimba lumea într-o singură clipă. Acţiunea de a rosti cuvinte are această putere, deoarece cuvintele sunt o expresie a sufletului.

Apa, oglindind fidel conştiinţa şi sufletul, are un mesaj pentru umanitate: “lumea este unită prin iubire şi recunoştinţă”. Cuvintele “iubire” şi “recunoştinţă” alcătuiesc principalele fundamente şn cadrul legilor naturii şi ale fenomenului vieţii; ele produc cel mai frumos cristal dintre toate.

“Mesajele ascunse din apă” prezintă munca revoluţionară a omului de ştiinţă de renume internaţional, japonezul Masaru Emoto, care a demonstrat ştiinţific că apa are puterea de a reflecta gândurile, cuvintele, rugăciunile, sentimentele şi muzica.

Prin cercetările sale, ştiinţa confirmă ceea ce traditiile spirituale susţin de milenii: suntem responsabili de Raiul sau de Infernul în care trăim. Întrucat oamenii şi Pământul constau în mare parte din apă, mesajul autorului este unul al sănătăţii personale, al revigorării mediului la scară mondială şi al păcii universale care apare cu ajutorul fiecăruia dintre noi.

Într-o conferinţă excepţională pe care Masaru Emoto însuţi a susţinut-o în România, ilustrând prin imagini rezultatele experimentelor sale, a spus: “Apa are puterea magică de a da naştere tuturor lucrurilor şi de a păstra informaţia. În stadiul de făt, suntem aproape în totalitate apă, după naştere suntem peste 80 la sută apă, apoi suntem 70 la sută apă, pentru ca, după virsta de 60 de ani, să devenim apă tot mai puţin. Ce se întâmplă când suntem doar 50 la sută apă? Ne ridicăm la… ceruri. De ce nu putem trăi fără apă? Pentru că ea transformă energia şi informaţia”. Experimentele lui Emoto demonstrează faptul că apa ascultă rugăciunile noastre, modificându-ţi structura.

“Eu sunt budhist, nu am crezut niciodată în rugăciune, până când am făcut aceste experimente care mi-au schimbat viaţa”, a mai spus Masaru Emoto la conferinţa susţinută în România. Dar, aceleaşi experimente demonstrează că apa ascultă şi muzica, aşa cum reproduce structura emoţionala a cuvintelor, precum şi forma şi structura emoţionala a imaginilor.

Emoto a prezentat un eşantion de apă care a ascultat simfonia a IX-a a lui Beethoven, precum şi Lacul Lebedelor a lui Ceaikovschi. “Când apa din corpul nostru ascultă o muzică frumoasă, se schimbă corpul nostru. Muzica este o forma de vindecare, este medicamentul cel mai bun pe care l-a inventat specia umană. Va veni o vreme în care vom cumpăra de la farmacie muzică vindecătoare”, a mai spus Emoto.

Aşadar, trebuie să bem mai multa apa, trebuie să vedem imagini cât mai plăcute în jurul nostru, să ascultăm muzică vindecătoare şi să auzim – atât de la propria noastră conştiinţă, cât şi de la cei din jur – cât mai multe cuvinte vindecătoare. Trebuie să reţinem că aceleaşi extraordinare experimente au arătat că apa reproduce formele emoţionale ale alimentelor pe care le mâncăm.

Dar, să vedem ce este apa, ce legătură are apa cu rugăciunea, ce legătură are ea cu trupul, conştiinţa sau cu mediul înconjurător, aşa cum au fost prezentate de Ralph Vornehm. În 1996, japonezul Masaro Emoto a făcut un experiment extraordinar pe un lac foarte poluat, într-o zonă puternic industrializată din Japonia.

Câteva mii de oameni s-au rugat, să vadă ce efect are rugăciunea asupra apei, ce se întâmplă cu apa în timpul rugăciunii? Oamenii s-au adunat în grupuri; unii s-au rugat într-un templu, alţii pe lac, în bărci şi alţii pe malul lacului. S-a făcut şi o ceremonie cu lumânări, exact ca în ritualurile creştine.

Masaru Emoto a prelevat apa din lac înainte de rugăciune şi după două ore de rugăciune a văzut la miscroscop care era structura apei în ambele situaţii. Apa poluată era formată din particule haotice şi stranii, pe când apa prelevată după două ore de rugăciune avea structura unor cristale minunate, pure, în formă de flori.

Frumuseţea şi perfecţiunea acestor cristale de apă purificata prin rugăciune este absolut extraordinară în imaginile prezentate. Testele au mers mai departe şi Masaru Emoto s-a întrebat ce durată de viaţă are apa purificată prin rugăciune. Constatarea extraordinară a fost aceea că structura cristalină a apei se păstreaza şi timp de o lună după rugăciune.

Un alt experiment a fost făcut pe un lac poluat din Brazilia. A fost luată o mostră de apă din lac şi pusă într-o sticlă. Mai mulţi oameni s-au concentrat asupra sticlei şi s-au rugat în jurul ei. După rugăciune, s-a constatat că se purificase şi apa din lac, nu doar aceea din sticlă, cu toate că oamenii se concentrasera doar asupra sticlei. Structura cristalelor de apă din lac era chiar mai pura decât aceea din sticlă, asa încât constatarea a fost aceea că apa aflată în condiţii naturale se purifică mai bine.

Cum trebuie să ne rugăm pentru a fi sănătoşi

Japonezul Emoto s-a întrebat apoi: Cum trebuie să ne rugăm pentru ca apa să aiba un efect maxim asupra corpului omenesc? Testele făcute de el arată că măinile trebuie ţinute împreunate în dreptul pieptului, cum ţin preoţii mâinile în ritualul de rugăciune, iar rugăciunea care a creat cea mai înaltă puritate a apei a fost aceasta: “Te rog să fii bună”. Testele arată că mâinile şinute în alt mod decât împreunat creează altă structură a apei, precum şi alte tipuri de rugăciune.

(continuare)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s