Criza financiară a fost declanşată la ordin

Noua Ordine Mondială se pare că se ţine tare. Cea mai sigură şi rapidă cale de a o instaura este o criză financiară. Sună familiar? Congresmanul american Ron Paul dezvăluie planul “Elitei” de a provoca o criză economică globală.

Ron Paul, congessman şi candidat la preşedenţia SUA, a avertizat încă din 2007 ca în curând dolarul nu va mai valora nimic, lucru ce va duce la prăbuşirea economiei mondiale, accelerarea inflaţiei şi creşterea preţului petrolului.

În cadrul unei emisiuni moderată de cunoscutul jurnalist de investigatii Alex Jones, Ron Paul a declarat:

“Odată ce şi-au dat seama că poporul american a realizat jocul înşelător pe care îl fac, cei care conduc sistemul bancar şi monetar nu au cum să fie prea încântaţi. Dacă Bush este suficient de absurd încât să declanşeze un atac asupra Iranului, aceasta ar putea genera o asemenea criză încât barilul de petrol să ajungă la 200 de USD.”

“Dacă vor continua să aplice aceleaşi politici, dolarul va ajunge la zero, vom avea o creştere accelerată a inflaţiei şi toate bancnotele practic se vor autodistruge, valorând exact cât hârtia pe care sunt tipărite.”

“Pasul următor în această criză va fi ca elitele să pozeze în salvatori, oferind populaţiei, chipurile pentru a-i proteja siguranţa, soluţii care de fapt o vor înrobi şi mai tare, adică control, forţe de poliţie mai numeroase etc. Acelaşi lucru s-a petrecut şi la ultima criză economică din anii ’20. Populaţia a intrat în panică, în loc să îşi dea seama că Federal Reserve este responsabilă de crearea unei himere.”

Aceste declaraţii zguduitoare au fost trecute sub tăcere de mass-media, aşa cum era de aşteptat.

Americanii sunt înglodaţi în datorii: 10.000 de miliarde de dolari

La New York exista un contor electronic care îi avertizează pe americani asupra gradului de îndatorare al ţării lor. Datoria naţională SUA a depasit în octombrie 2008, 10.000 de miliarde de dolari.

Datoria naţională reprezintă suma de bani pe care un stat (adică cetăţenii lui) o datorează faţă de creditorii săi (care pot fi persoane private, companii sau bănci – de exemplu Banca Mondială).

Noua Ordine Mondială

Conducătorii lumii încearcă să convingă întreaga umanitate că singura soluţie în stabilirea şi menţinerea “păcii mondiale” este crearea Noii Ordini Mondiale, prin unificarea tuturor superputerilor lumii. În realitate, Noua Ordine Mondială înseamnă planuri masive de reducere a populaţiei, sfârşitul democraţiei şi distrugerea suveranităţii naţiunilor.

Dacă aceste schimbări ar fi anunţate deschis, ar genera aproape sigur proteste masive şi violenţe la scară mondială. De aceea, planurile conducătorilor din umbră sunt păstrate secrete şi implementate gradat. Populaţia este masiv dezinformată prin mass-media.

Utilizarea puternicelor grupuri de presiune şi a avantajelor financiare pentru coruperea politicienilor, folosirea unei reţele de activişti poziţionaţi strategic şi utilizarea mijloacelor de informare corporatiste pentru muşamalizarea adevărului şi răspândirea propagandei, dovedesc că pregătirile pentru întreaga operaţiune au necesitat mult timp şi planificare.

Lipsa opoziţiei substanţiale în interiorul sistemului dovedeşte prezenţa unei reţele de colaboratori benevoli care au infiltrat sistemul şi prestează “munca murdară” pentru aşa-zisa Elită mondială. Deseori este greu de crezut că elitele au reuşit să-şi extindă puterea peste atât de multe posturi de control, peste spectrul combinat al economicului, politicului şi vieţii sociale.

Aici îşi au originile scepticismul şi sintagma “teoria” conspiraţiei. Din nefericire, faptul că toate schimbările seîndreaptă într-o singură direcţie exclude posibilitatea unei coincidenţe. Oportunismul şi conformismul sunt larg răspândite într-o societate care continuă să se elibereze de orice restricţie, inclusiv de valorile morale.

Noua Ordine Mondială nu mai este astăzi un concept vag formulat. În plină criză economică, Noua Ordine Mondială devine sub ochii noştri o realitate care, treptat, prinde contur.

Criza financiară vine din marile centre comerciale – New York, Londra, Paris, Tokyo, Hong Kong

Potrivit studiului “Global Cities Index”, realizat de cercetătorii de la compania americană de consultanţă în management A.T. Kearney împreună cu Foreign Policy şi The Chicago Council of Global Affairs, în cele cinci orase puternic globalizate s-a înregistrat cea mai mare perturbare a indicilor bursieri.

“În prezent, succesele şi eşecurile globalizării sunt percepute cel mai acut la nivelul marilor metropole”, se arată în studiul A.T. Kearney.

Oraşele care figurează în topul globalizării sunt şi cele mai afectate din punct de vedere al falimentelor şi al şomajului din industria financiară.

În marile centre urbane se află epicentrul crizei actuale. În faza a doua a crizei, pe măsură ce aceasta se extinde către industrii, criza va atinge şi marile centre industriale.

Fondul Monetar: “Vreţi bani? Vom tipări mai mulţi bani!”

În curând, Fondul Monetar Internaţional ar putea ajunge la fundul sacului de bani, în condiţiile în care numarul ţărilor care solicită fonduri de ajutor este tot mai mare.

Astfel de cereri vin din toate colţurile lumii, de la Europa de Est până la America Latina, Africa şi Asia.

Brad Setser, expert la faimoasa organizaţie francmasonică Council for Foreign Relations (CFR) declara că nevoia de finanţare externă a tuturor ţărilor vizate de FMI ajunge la 500-600 de miliarde de dolari, şi atenţionează că “suma ar scufunda complet Fondul Monetar”.

Pentru a obţine lichidităţi, Fondul poate emite obligaţiuni în nume propriu, pe pieţele financiare. Institutia nu a apelat însă, niciodată la această opţiune. A preferat să solicite depozite din partea celor 185 de state membre.

Opţiunea de forţă majoră este de a tipări bani, prin emisiuni tip Special Drawing Rights, instrument financiar preferat şi deja folosit de FMI şi de Banca Mondială. Asta nu e altceva decât o invitaţie “fără perdea” pentru ca inflaţia să crească şi mai mult. În curând, nicio monedă financiară nu va mai valora nimic, fie ca se numeste dolar, euro sau yen.

Dictatura financiară, soluţia-miracol a grupului Bilderberg pentru rezolvarea crizei actuale

“Crizele economice au fost şi vor fi deseori provocate cu abilitate chiar de noi cu scopul de a retrage (pentru noi – n. red.) bani din circulaţie”. Acesta este un citat din al XX-lea protocol secret francmasonic.

Primul-ministru al Marii Britanii, preşedintele Frantei şi înalţi oficiali internaţionali cer instaurarea unei dictaturi financiare pentru a rezolva actuala criză economică. De data aceasta, şi cei mai sceptici vor trebui să recunoască evidenţa: actuala criză financiară este folosită de cei care urmaresc să conduca această planetă, pentru a instaura Noua Ordine Mondială.

Soluţia de creare a unei autorităţi financiar-bancare unice, la care s-a ajuns chipurile după mai multe întâlniri ale liderilor mondiali, a fost de fapt decisă la întâlnirea Bilderberg din iunie 2008.

Scenariul prin care s-a ajuns aici nu este nici pe departe unul nou: el a mai fost utilizat în 1815, în 1907, în 1929, în 1944 şi în 1971 sub acelaşi pretext: asigurarea stabilităţii şi creşterii economice. De fiecare dată a urmat însă o nouă criza, şi mai amplă, şi mai gravă, care a mărit tot mai mult puterea guvernului financiar din umbră.

9 iunie 2008 – Preşedintele Băncii Federale din New York, cere implementarea unui organism unic de control al băncilor de pe întreaga planetă

La întâlnirea Bilderberg de anul acesta au participat foarte multe persoane cheie din sistemul bancar şi financiar: Timothy Geithner (preşedintele Băncii Federale din New York), Ben Bernanke (preşedintele Federal Reserve), Henry Paulson (Secretarul Trezoreriei SUA), Jean-Claude Trichet (preşedintele Băncii Centrale Europene), Robert Zoellick (preşedintele Băncii Mondiale).

Unii autori care au avut curajul să facă dezvăluiri despre conspiraţia mondială au avertizat atunci (în iunie 2008) că scopul întâlnirii Bilderberg de anul acesta este discutarea modalităţii de implementare a guvernului unic mondial utilizând o criză financiară.

Nici nu se încheiase bine întâlnirea Bilderberg (desfăşurată la Washington între 5 şi 8 iunie 2008) ca Timothy Geithner se plângea în Financial Times de gravele probleme financiare create de actualul sistem. “Vina o poartă existenţa băncilor centrale, iar problema se va rezolva doar prin instaurarea unui unic organism, care să controleze întregul sistem bancar.”

Sistemul băncilor centrale sau nationale a fost însă creat tot de cei care acum vor (numai aparent) să îl distrugă (dar în realitate, vor sa îl extindă). Prima din aceasta serie a fost Federal Reserve din SUA.

Orice bancă centrală are puterea de a emite bani pentru o întreagă naţiune şi, prin acest mecanism, controlează rata dobânzilor, rezervele de monedă şi stabileşte, retragând sau lansând bani lichizi pe piaţă, valoarea monedei nationale. O bancă centrală poate da bani cu împrumut guvernului, însă evident că face aceasta în schimbul unei dobânzi.

Atunci când dă cu împrumut dolarii produşi astfel, Federal Reserve cere o dobândă, care intră buzunarul celor care o conduc, şi determină o creştere a cantităţii de bani pe care aceştia o pot apoi din nou împrumuta. E un cerc vicios fără sfârşit, iar la ora actuală nu există niciun alt mecanism mai ingenios şi mai diabolic de îmbogăţire.

În lăcomia şi inconştienţa lor, cei care l-au creat îşi doresc acum sa îl extindă la nivel planetar.

25 septembrie – Jeffrey Garten, membru CFR, cere crearea Autorităţii Monetare Globale (Global Monetary Authority, GMA)

Jeffrey Garten, membru CFR (Council of Foreign Relations) a participat şi el la întâlnirea Bilderberg şi îşi aduce aportul la punerea în aplicare a celor decise de acest guvern mondial din umbră. Într-un articol din Financial Times având ca titlu “Avem nevoie de o nouă Autoritate Monetară Globală” (We need a new Global Monetary Authority) anunţă că omenirea se confruntă cu o criză globală, care cere soluţii globale.Iată ce scrie el în Financial Times: “Chiar dacă operaţiunea de pompare masivă de fonduri din partea statului are succes, ea va trebui să fie urmată de o soluţie pe termen lung: instaurarea unei Autorităţi Globale Monetare.

Washingtonul recunoaşte că această criză a devenit globală. (continuare)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s