Cine ne dezinformează?

Cine ne dezinformează şi în interesul cui?

de Angela Anghel, Mihai Vasilescu şi Mihaela Gheorghiu

Suntem bombardaţi din toate părţile cu informaţii: televiziune, ziare, radio, reviste, interneţ filme, publicitate, emisiuni de divertisment. Toate aceste mijloace media ne restructurează în permanenţă ideile şi opiniile, valorile şi credinţele, ne influenţează uneori fără să ne dăm seama, înlocuind realitatea cu o imagine deformată despre ea. Ele sunt instrumentele cele mai importante prin care poate fi influenţată percepţia oamenilor asupra evenimentelor. Evidenţ cine deţine aceste mijloace de comunicare are puterea asupra masei de cititori-spectatori. În joc sunt afaceri de milioane de euro şi mai ales imaginea unor mari grupuri economice şi a patronilor lor.

Mass-media din România: petrol, construcţii, politică, băuturi, hoteluri şi…salubrizare

SUA şi monopolul media internaţional impus de ea reprezintă doar modelul dus la extrem pe care celelalte ţări l-au preluaţ în mic. Şi în România tendinţa este aceeaşi ca la nivel mondial: formarea unor mari grupuri care activează în sectoare cât mai diversificate şi deţin cel puţin o televiziune, un radio şi un ziar. La acestea se adaugă, în cazul României, moştenirea epocii comuniste. Casa Scânteii găzduieşte şi astăzi sediile majorităţii ziarelor importante.

Despre problema finanţării ziarelor, posturilor radio şi TV, precum şi despre problema contractelor de publicitate s-a discutat mult. Este greu de crezut că mass-media poate fi obiectivă şi independentă atunci când trăieşte din banii unor companii ce au tot interesul să îşi vândă produsele, să aibe bune relaţii cu anumiţi parteneri cărora le promovează o imagine favorabilă şi să distrugă imaginea altora. Potrivit organizaţiei “Reporteri fără Frontiere” în cel mai recent clasament privind libertatea presei, România s-a plasat pe locul 70 din 140 de ţări, înregistrând o scădere cu aproape 20 de locuri în ultimii doi ani. Trăim într-o epocă în care războiul de imagine este o armă redutabilă.

România are de trei ori mai multe cotidiene decât Ungaria de exemplu, deşi standardul de viaţă şi deci puterea de cumpărare a cititorilor este mult mai scăzută la noi. Din aceste motive ziarele sunt nevoite să reducă foarte mult preţurile, iar profiturile în aceste condiţii le vin doar din publicitate. Statul are şi el influenţe importante, deşi bine mascate. Iată o situaţie aparent absurdă care nu reprezintă altceva decât o formă de finanţare mascată:

“Apar frecvent reclame în presă pentru Aeroportul Internaţional Otopeni, în ciuda poziţiei sale virtuale de monopol şi a faptului că asemenea publicitate nu are un rol informativ. Ministerul Transporturilor este cel mai mare cumpărător de spaţii publicitare, folosind 69 la sută din alocaţia totală făcută de stat pentru publicitate, promovând mai ales ramura de transport mărfuri a companiei de căi ferate (care este, de asemenea, monopol) şi proiecte de lucrări publice pentru drumuri şi calea ferată care au o mică valoare informativă pentru cititor sau relevanţă comercială. Se pare că există o corelare directă cu conţinut editorial deoarece scandalurilor de corupţie de la Ministerul Transporturilor le-a fost acordată o atenţie mai scăzută în comparaţie cu alte ministere, reprezentând doar 6% din totalul materialelor publicate despre acest subiect.

Ministerul Turismului (instituţie inclusă, între timp, în Ministerul Transporturilor – n.r.) îşi face adeseori reclamă în ziare, iar în acest caz problema influenţării conţinutului editorial a fost ilustrată pregnant în luna mai a anului 2003, când ministrul de la acea vreme, Dan Matei Agathon, a ameninţat că va anula toate contractele de publicitate ale ziarului “Adevărul” în cazul în care cotidianul nu va înceta investigaţiile în legătură cu scandalurile de corupţie semnalate în acest departament” (sursa Evenimentul Zilei, noiembrie 2003)

A publica un ziar sau a avea o televiziune implică costuri destul de mari şi automat obţinerea unui profit. Care este acest profit ne spune Sorin Vulpe (foto), director general la Academia Caţavencu, citat într-un articol (nota AIM: Adevărul unui blog) publicat pe siteul Active Information Media: “numeroase instituţii de presă au fost create de oameni de afaceri pentru a-şi proteja interesele. Ziarul era gândit ca un centru de cost. Nu trebuia să producă bani, ci să fie o voce care să transmită un mesaj către cei care puteau să influenţeze afacerile patronului”.

Vedem cum în spatele informaţiilor pe care noi le citim, având iluzia că ne informăm, se află de fapt interesele unor mari companii particulare sau de stat care finanţează publicaţiile respective. Noroc că aceste ziare concurează unele cu altele şi mai scapă uneori adevăruri despre maşinaţiunile celorlalţi. Analizând ce scriu unii despre alţii se observă chiar existenţa unor conflicte şi a unor alianţe între diferitele televiziuni şi publicaţii. Trebuie doar să ai răbdarea de a aduna toate aceste informaţii, de a le sintetiza şi de a reface imaginea de ansamblu, lucru pe care cititorii din ziua de azi nu îl fac.

“Adevărul”

În 25 decembrie 1989, Scânteia – “organul de presă” al P.C.R. şi-a modificat numele în Adevărul. Primul director a fost Darie Novăceanu, un apropiat al FSN. De la fosta Scânteia, Adevărul a moştenit nu numai patrimoniul şi personalul ci şi mentalităţile şi tehnicile de manipulare informaţională a cititorilor. Iată ce spun câteva personalităţi despre acest ziar:

“Adevărul a devenit cea mai calificată şi influentă instituţie de manipulare a opiniei publice în sensul că a pecetluit în scris şi în tiraj de masă punctul oficial al propagandei dorite la vârf. [..]Nu am văzut niciodată un ziar atât de sofisticat în manipularea şi intoxicarea opiniei publice. [..] Doar un fir roşu între Adevărul şi surse SRI explică scurgerea de date” (Gabriel Andreescu într-un editorial Ziua)

“PSD, fiind urmaşul de drept al Partidului Comunisţ tot timpul a privit Adevărul ca pe ziarul lui. Dom’ne, asta e Scânteia, ăsta e ziarul PCR” (Cristian Tudor Popescu într-un interviu publicat în Jurnalul Naţional)

“PSD n-ar fi putut concepe nici în laborator ceva mai limpede şi mai vitribilant pentru vremurile sale de opoziţie” (Nicolae Cristache, Lumea Magazin)

Din 1991 în România a început privatizarea. Zvonurile spun că a existat o înţelegere între Darie Novăceanu şi Petre Roman (prim-ministru la acea vreme) ca Adevărul să treacă printr-o falsă privatizare care ar fi dat impresia că este deschisă tuturor angajaţilor, dar în realitate ar fi făcut ca ziarul să rămână tot în mâna unor apropiaţi ai puterii. S-ar putea zice că este doar un zvon, dar din păcate lucrurile chiar aşa s-au petrecut.

Printr-o Hotărâre de Guvern, Adevărul s-a privatizat şi patrimoniul Scânteia a trecut în patrimoniul SC Adevărul SA. 60% dintre acţiuni au fost împărţite membrilor redacţiei care au luat fiecare între 1 şi 10 acţiuni în funcţie de vechime şi poziţia ierarhică şi 40% au fost vândute unor persoane din afara redacţiei. La începuţ căci în câţiva ani s-a ajuns acolo unde trebuia: în 2001 Dumitru Tinu (foto) a ajuns să deţină 70% din SC Adevărul.

O stranietate care se practica la acest ziar era faptul că prin intermediul firmei S.C.Colosal Import-Export redactorii primeau comisioane ca agenţi publicitari dacă aduceau reclame pentru ziar (ceea ce însemna ca semnatarul unui articol trăia de fapt din comisioanele primite de la diverse companii, despre care avea tot interesul să scrie de bine pentru a-i avea drept clienţi). Gardianul scria în 2003: “Tinu a avut o politică editorială ce i-a permis de-a lungul timpului să îşi îndatoreze oameni din întregul spectru politic şi economic”.

După controversele privind moartea lui Dumitru Tinu, procesele privindu-l pe fiul său neligitim Andrei Iucinu şi lupta între copiii săi pentru a conduce Adevărul, în martie 2005 izbucneşte un nou scandal. Cristian Tudor Popescu (foto), redactorul şef care a condus ziarul după moartea lui Tinu şi redactorii şefi adjuncţi Adrian Ursu, Bogdan Chirieac şi Lelia Munteanu îşi dau demisia, urmaţi fiind de alţi 80 de angajaţi. De ce? Liviu Avram, fost angajat al ziarului spune că în permanenţă existau presiuni privind conţinutul articolelor: “Au fost materiale care n-au intrat niciodată, dar nu mi s-a explicat de ce anume şi nici n-am încercat să forţez eu lucrurile pentru că aşa funcţiona acolo, predai textul şi după aceea se hotăra ce se întâmpla cu el!”

În prezent Corina Drăgotescu, fostul redactor al departamentului politic a fost numit redactor şef. Anterior ea lucrase la TVR Internaţional unde făcea revista presei, apoi ca moderatoare la TVR 1 în timpul campaniei prezidenţiale din 2000. Gurile rele spun că are o fetiţă cu Tinu, relaţie care ar explica propulsarea ei rapidă în presă.

Să vedem cine este Dumitru Tinu. Vechi angajat de la Scânteia, Dumitru Tinu era omul de presă al lui Ceauşescu. Fusese multă vreme corespondent despre evenimente externe, participa la conferinţe internaţionale importante într-o vreme în care nu oricine putea ieşi din ţară. “Cel puţin un deceniu el a funcţiont şi pe postul de expert în politică externă a României. În acei ani, scria referate, chiar luări de poziţie şi cuvântări ale mai marilor vremii”, spune Cornel Nistorescu într-un interviu.

După cum vedem “înainte” Tinu nu era un simplu ziarist. Iar “după” a ajuns preşedintele Clubului Român de Presă, funcţie pe care a deţinut-o până în 2003 când a murit într-un accident de maşină foarte controversat. Semnificativ este faptul că pentru a obţine averea pe care a acumulat-o în 10 ani, Tinu ar fi trebuit să câştige net 2 miliarde şi 100 milioane pe lună. Cam mulţ lucru care înseamnă că altcineva l-a finanţat. În 2005 la Registrul comerţului structura declarată a acţionariatului era: 83% Ana Maria Tinu – fiica lui Dumitru Tinu, 10% Ion Lazăr, fost ziarist la Adevărul (miliardar şi proprietar al hotelului Caro) şi restul acţionari minoritari. Un articol publicat în Academia Caţavencu în martie 2005 arată că în realitate cei 83% deţinuţi pe faţă de Ana Maria Tinu sunt împărţiţi în felul următor:

– 51% Fatih Taher (om de afaceri acţionar la Mariott 30%, hotelurile Orizont şi Palace Bucureşti, Laminorul Român, AGI – România Asigurări, Fabrica de ciocolată Excelent)
– 22% Ana Maria Tinu
– 10% Viorel Hrebenciuc (foto)

Deşi amestecul lui Taher şi al lui Hrebenciuc a fost vehement negat de Adevărul din motive lesne de înţeleş totuşi între cei 3 existau strânse relaţii de prietenie şi afaceri. Fatih Taher povestea chiar într-o intervenţie telefonică la emisiunea Naşul pe B1 TV: “Dumitru Tinu a fost pentru mine nu numai un prieten, a fost un frate (oare ce fel de frate?!). La fiecare 2-3 zile când termina ediţia dl Tinu venea la mine… dacă dl Tinu avea nevoie, dacă îmi cerea îi dădeam bani, da, noi aveam o înţelegere clară.”

Peter Sragher, fost redactor al departamentului politic îşi aminteşte că în 1994 a fost o campanie de presă împotriva omului de afaceri Fatih Taher, iar Adevărul nu a publicat despre acest subiect decât articole neutre şi pe ultimele pagini, deşi erau subiecte demne de prima pagina. În acest timp Taher cumpăra spaţii mari de publicitate în ziar! Iar Dumitru Tinu era în consiliul de administraţie de la Marriott unde Taher deţinea 30% din acţiuni şi era (Tinu) plătit cu un salariu de câteva mii de euro pe lună.

Cât despre Viorel Hrebenciuc, într-un interviu acordat Jurnalului Naţional în decembrie 2004, Cristian Tudor Popescu povesteşte că: “Influenţa lui Viorel Hrebenciuc este evidentă prin încercările lui de a determina anumite direcţii în ziar[…]. Eu l-am moştenit pe domnul Hrebenciuc de la domnul Tinu. Domnul Hrebenciuc a fost prieten intim cu Dumitru Tinu. Am încercat să mă descurc cu el, deşi nu aveam nici un chef”. (sursa)

2 thoughts on “Cine ne dezinformează?

  1. deey says:

    Noi ne dezinformam , prin atitudinea noastra nesabuita , impingem informatiile de toate tipurile , in adincul constientului nostru , fara a analiza gravitatea faptelor cu adevarat inscrise . Probabil si sigur , ne vom trezi peste -100-de ani ca nu stim care este adevarul informatic , datorita faptului ca mintile nu au fost cultivate la timpul potrivit -[evolutie-involutie]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s