Accident sau nu ?

Preşedintele polonez Lech Kaczynski, soţia sa şi alţi oficiali polonezi au murit în această dimineaţă în urma prăbuşirii avionului care îi aducea în Rusia. Liderii din întreaga lume au transmis sâmbătă condoleanţe poporului polonez, aflat în doliu după moartea preşedintelui.
Nicio persoană aflată la bordul avionului nu a supravieţuit. “Avionul a acroşat mai mulţi copaci, s-a prăbuşit şi a luat foc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez de Externe, Piotr Paszkowski, pentru postul de televiziune polonez TVN24. (conform realitatea.net)

Kaczynski mergea în vizită la Smolensk pentru a marca împlinirea a 70 de ani de la masacrul de la Katyn, unde trupele sovietice au ucis mii de polonezi.

Mari semne de întrebare, ridică acest eveniment, din prisma faptului că de curând, poporul polonez a refuzat cu înverşunare amplasarea scutului de rachete pe teritoriul polonez, deşi acum câteva luni, când gripa AH1N1 era în toi, statul polonez a cerut amplasarea unei unităţi ale armatei americane pe teritoriul polonez. Sa fie “lucrătura” serviciilor occidentale, ca o răzbunare la refuzul scutului şi în acelaşi timp sa “cadă” vina pe Rusia?
La inceput guvernul polonez a cochetat cu propunerea americană de amplasare a scutului, dar poporul a respins vehement!
Şi in Polonia, politicienii nu au de ales, ei asculta de popor.

Cam toate news networks (BBC, CNN, ABC, ZDF, etc) spun că este fie o greşeală de pilotaj, fie o defecţiune a aparatelor de zbor.

Aeronava era Tupolev – 154. Fabricat prin 1972, re-echipat şi upgraded in ’84 parcă. Datele diferă de la un canal de ştiri la altul. Oricum era vechi şi sistemul de navigaţie electronic mult depăşit.

CNN-ul ridică semne de întrebare şi despre echipamentele aeroportului din Smolensk – se pare că şi alea sunt învechite. Cam toţi jurnaliştii sunt de acord că este o tragedie de proporţii mai ales în contextul geo-politic în care a avut loc.Poate da naştere la tot soiul de suspiciuni, comentarii şi sper că nu la decizii pripite.

O ancheta aviatică dureaza până la un an, chiar şi mai mult. Nu ştiu dacă părţile implicate sunt dispuse să aştepte atâta vreme până la elucidarea întrebărilor. Apoi ruşii sunt notorii pentru “anchetele” rapide si superficiale pe care le desfăşoară unde rezultatul investigaţiei este “dictat” dintr-un birou din Kremlin. Depinde foarte mult de cum Putin si Medveded îşi joacă rolurile diplomatice si calmează spiritele. Istoric, politic si militar vorbind situaţia este urâtă de tot. A murit exact cine nu trebuia, în ţara în care nu trebuia şi în conjunctura politica în care nu trebuia să se întample aşa ceva…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s