No Drama…

Au trecut şase ani în care preşedintele Băsescu a numit cinci guverne, şi aruncă vina pe alţii pentru situaţia jalnică în care se află România. Nu imi vine să cred cu câtă nesimţire acest preşedinte se situează în afara cercului responsabilităţii, dar se pare că acest lucru a funcţionat până în zilele de azi. Şi dacă stai bine să te gândeşti într-una din aceste zile trecute el a declarat că nu a amăgit pe nimeni în această campanie, reflectând mai bine asupra acestor lucruri priviţi ce am găsit pe site-ul oficial http://www.basescu.ro. “Este nevoie să creştem veniturile mai mici şi să reducem sărăcia”.
8 noiembrie 2009: “Şi acum, pentru că ştiu, vă îngrijorează criza: vă asigur că informaţiile pe care eu le am de la instituţii internaţionale, de la cei mai reputaţi specialişti români sunt că România va ieşi din criza economică şi îşi va relua creşterea în trimestrul al doilea al anului 2010. De asemenea, vreau să ştiţi că ce a fost mai greu a trecut, de acum începem uşor-uşor să ne ridicăm din nou şi ne vom lua din nou speranţa că vom trăi bine”.
La inceputul acestui an 2010 tot el declara ca “În 2010 vom scăpa de criză, iar optimismul ne va anima”…

Deci a amăgit pe cineva acest domn numit Băsescu ????
Mai avem câteva luni până să ajungem în trimestrul al doilea şi se pare că DA vom trăi bine… 

Ce pretenţii să ai de la o ţară ca România când:

*Copii nu pot învăţa tabla înmulţirii decât dacă aceasta ar fi prezentată în ritmuri de manele;
*Asaltăm Europa cu “Să moară duşmanii mei, că am faimă şi femei”;
*Se manelizează ţara-n lung şi lat, se-nalţă manelele ca artificiile în miez de noapte la cununii, botezuri şi se iţesc până şi din canale. TV;
*Corturile de nuntă blochează aleile blocului ca să se-audă Salam şi Minune…şi lista poate continua dar vă las pe voi să ma completaţi…

Una caldă, alta rece: primarul Clujului urma să treacă prin luna aprilie a acestui an, prin Consiliul Local o hotărâre în care taximetriştii care ascultă manele în maşină îşi pot pierde autorizaţia…

În perfida personajului carismatic numit Basescu, România îşi merită pe deplin soarta…

Şi ce se întâmpla acum ?

One thought on “No Drama…

  1. Dias2 says:

    Uite niste sfaturi:
    1.Nu te mai plange de situatia din tara, o vedem si o traim cu totii si alti 23 de milioane se plang ca tine !
    2.Emigreaza. Nu o zic in mod ironic , ci ca un sfat benefic , daca vrei o sitaite mai buna materiala.
    3Nu e vina lui Base , e vina ta si a mea ca l-am votat. (sa nu mi bagi prostii de genul mai bine era cu Geoana ca si acela e un drac si jumatate si din ghena ce se numeste PSD nu a iesit nimic bun , niciodata) si in plus tu ceri de la presedinte ceva ce nu intra in atributiile lui. Fii inteligent , documenteaza te despre atributiile unui presedinte si nu fi ca restul oilor ce stiu doar sa cerseasca in tara asta.
    4.Tinerii din ziua de azi sunt cretini si idioti , nu zic eu acest lucru ci Institul de Statistica ce spune ca aproape 72% din elevii de clasa a 12a au cunostintele generale ale unui elev de scoala primara(1-4) deci ce dracu’ au facut timp de 12 ani??? AU jucat counter , au ascultat manele, s-au distrat si uite generatia de idioti a Romaniei ce maine poimaine imi va cere sa i votez , mda !!!
    5.Romanii sunt in stare sa trancaneasca , atat , si nimic mai mult.Si nu ai sa vezi niciodata unitate si intelegere , mai mult cand ne ajunge cutitul la os vrem revolutii si varsari de sange , ca deh suntem doar animale.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s